Au inflorit ciresii in Japonia

Nici n-am ce sa mai zic, sunt cu gura cascata, astept sa pice o floare.

Cam asta se intampla

Karaokele: amenintarea din umbra japoneza

In urma stirilor ingrijoratoare, privind activitatile dubioase, decadente si lipsite de orice principii morale ale poporului japonez, dorim sa-i readucem aminte Omului Mare despre pericolele apocaliptice care il pandesc printre straini.

Karaoke e misto la inceput, pana te apuci serios de el. Apoi urmeaza depresii, vrei sa bagi karaoke in fiecare seara, sa te dezbraci la karaoke, ajungi dimineata la munca cu cearcane, nu mai ai putere de munca si chef de viata, seful te da afara, nevasta sau prietena te abandoneaza…Nu-i pacat?

Cine are urechi sa auda:

iarba neagra

Si acum, cateva linkuri care-i vor aduce aminte Omului Mare de leaganul de cultura si latinitate in care traim:

Ia aminte la aceste invataminte pline de har si implinire suflteasca si nu te abate pe drumul umbrelor si intristarii, care este acest Karaoke!

1. Martianu-i frate cu romanu/Nu degeaba stam intre Carpati…

2. O melodie de viata, un slagar, o atitudine, un destin :

O vacanta nu vine niciodata singura

Trezit, terminat expansionu de la aoe, facut bagaj , alergat la metrou, lovit oameni cu rucsacu, alergat pe peron, lovit oameni cu rucsacu, pupat nashu pe obraji: pan la galati. In usa trenului, proganta (intr-o tinuta demna de o scolarita indie-punk, piersicuta te pup!) ingrijorata taaare de tot. Nu, nu pentru ca era sa pierd io trenu (prognata nu-mi ia nimic de mancare de la mac, ca oricum pierdeai trenu).

Bijuterile familiei, stranse cu sudoarea fruntii, lipsesc din bagajul aurifer de cunostinte al Prognatei-panica generala-. Problem solved, doua minute later aflam ca: bijuteriile sunt safe and sound in seiful familiei. Trenul face ciu ciu, nasul face cu ochiul strengareste. Noi ajungem in gl.

Prima zi nani.

Ce faci mai mizerie? Mda, ai ajuns? Hai ca mai am niste treaba, vorbeste cu bgd si ne gasim mai tarziu. Ne gasim mai tarziu in retro, la o masa aglomerata dar mai de togetherness asa. Noroc noroc si tot asa.

Nu mergem si noi la Martu? Ca-i scump tareee aici. Marturica este noul prieten a lu romica. Amandoi se face ca munceste la tango ridicand imperii financiare din mucegaiuri noroiuri si fiare vechi. Oancea si bgd dau o fuga la magazin. Veselie mare, camera plina de “hasisomani imputiti”, “mizerii umane” si “ciumpalaci”-the good all days are back! Somn.

E bine sa ai prieteni care vin din vacante in europa si se intorc, ca omu, cu un cadou pentru rudele sarace de acasa: Capitane Picard pune franele! La romica in masina cea noua, fiat de la firma, care baga 10 (la suta) si ne si intrece, urla ac dc…si asa ne traim, toti amaratii, visu din copilarie: Ac Dc dat tare, foarte tare la stop: muie ma manelistule ! L-ai vazut pe distrus cum se uita?

In camera la prietenul cu excursia este bine, lumina putina, vin din columbia sau ceva de genu si atmosfera este la inaltime. Afara, luminile orasului sunt ca niste bomboane agatate de copacii infloriti. Vreme frumoasa la galati. De sus, nu pierzi nici un detaliu.

Ne punem in miscare brusc si nu mai stiu. Unde plm suntem ? Dakota, mai distrusule ! Sa ne gasim cu marturica….aha…putem sa ne gasim cu cine vrei tu, numai sa fi fost in europa..

Dakota este verde.

romica baga friptura si cleomfane multumit, eu beau bere, marturica povesteste despre femei. Discutia ajunge la mancare, varza la cuptor ruleaza, da tre sa stii s-o faci.

Aterizam la marturica, se face karaoke ( wtf am i doing here?) si cu niste comentarii pertinente la adresa unor mame, plecam asa suparati unii pe ceilalti.

Ce-am invatat: Ion are 6 neuroni activi in permanenta, restu is rezerve strategice: 1 joaca table singur (6-6 poarta n casa), doi is in alerta continua si-n cautare de si restu trei se cearta tot timpu, is ca balauru ala cu 3 capete (unu vrea sa futa, altu sa bea, altu sa manance).

Schimbam cadouri in place. Craciun fericit, ce curea gay ai, bla bla…umreaza ore intregi in care ma uit la bgd si ma intreb ce pizda masi cautam la masa cu niste straini….

We miss u Trof.

Copilu lu bgd creste ca dracii aia nebuni, i-am luat o jukarie (moment nasol, instinctele paterne au luat-o razna), elena e ca o piersicuta, radiaza asa bucurie. Grig construieste blocuri si schiaza in austria, Alexandra e la fel, Zacusca e foarte nemultumit, da m-a sunat sa mi zica la multi ani. Dragos si-a terminat apartamentu, s-a angajat pe santier, castiga mult, bea mult si cred ca fute mult, dar nu sunt sigur.

S-a deschis o noua carciuma in centru. E misto in galati, in orice carciuma te duci sunt aceeasi oameni. N-ai surprize.

Berea a curs, strazile la fel…dar una peste alta (think skoolgirls) a lipsit asa chestia aia de pe vremuri cand umpleam carciuma si eram veseli pentru ca eram impreuna.

We miss u trof.

Dar, cum spune inteleptul romica:

Boule ! Clitorisu lu Sylvia Saint e cat mousu; intelegi? E mare ma! Cand il atingi musca! Ba, da cum plm? io n-am vazut in viata mea un clitoris cat mousele…Ioane, se vede ca n-ai futut la viata ta!

It’s all good: nu ne-am mai vazut de atunci, nush cand ne mai vedem. Din cand in cand, am impresia ca totul s-a zis, totul s-a facut si oricat de tare am incerca, we can’t get the feeling back…

remember manstein si discutiile de la betie, cand goebbles era un mare matherfucker?

Sper din tot sufletu, sa intalnesc pe cineva caruia sa-i pot spune: It’s ok! You met me at a very strange time in my life.

Cum a ajuns Omul Mare in mijlocul unei gasti de japonezi dezbracati. De doua ori.

Se facea ca se afla Omul Mare intr-o seara, dupa serviciu, usor plictisit, dar cu inima deschisa catre noi aventuri. Oportunitatile nu s-au lasat asteptate in tara aventurilor perpetue si a ciresilor infloriti, doi prieteni japonezi prin infatisarea si sinea lor luandu-l la o vizitare de rezistenta prin oras. Cateva ore mai tarziu, epuizat mental de frumusetile locului si fizic de catre picioare, Omul Mare si Prietenii Sai s-au asezat pe indelete la un slow drinking, ca sa-si mai traga sufletele inapoi in cavitatea abdominala. Bere dupa bere, vremea a trecut, la fel cum trec si zilele vietilor noastre si ultimul metrou in marile metropole, Omul Mare vazandu-se sinistrat in partea cealalta a Tokyo-ului, fara mijloace de a ajunge in pat. Atunci, Prietenii Sai s-au oferit sa-i arate cu adevarat cine este Japonia.

Adica l-au dus la Spa. Acolo, la orele doua noaptea, atmosfera era in culmea incingerii, avand in vedere ca baile erau pline cu japonezi mici si dezbracati, din pacate baieteii la baietei si fetitele la fetite. Cica asa se relaxeaza japonezii dupa o zi grea de munca. Eu n-am inteles cand mai dorm, insa Omul Mare m-a asigurat ca dupa bai, jacuzzi, sauna si masaj, somnul nu mai foloseste la nimic. Si astfel, Omul Mare a gustat prima oara din placerile locului.

A doua oara era noaptea de Anul Nou. Ceva de neconceput la noi, aceasta s-a petrecut in haita cu colegii de serviciu. La un moment dat, o japoneza s-a infatisat la Omul Mare cu o ofranda sub forma de tuica de Ardeal, infasurata intr-o sticla consistenta. Aceasta i-a adus aminte de anii de facultate petrecuti la Cluuuuj, trezindu-i instinctele sociale pe care le avea cu sine. Recunoscator, Omul Mare a impartasit alcoolul cu toti colegii, facand astfel cunostinta cu toate departamentele, cateva sute de oameni. La urma, a trebuit sa mearga sa cunoasca si echipa de vanzari. Deosebirea intre acestia si toate celelalte echipe de vanzari de pe aceasta lume era ca ei petreceau, ati ghicit, dezbracati pusca, impreuna, femei si barbati. Atentie, cu sosetele pe ei, ca doar suntem in miezul iernii. Nu doar ca erau dezbracati, ci faceau si karaoke in aceasta stare, ceea ce au facut pana dimineata.

Iata, aceasta a fost minunata calatorie a Omului Mare pe taramul Oamenilor Mici si Dezbracati. Pana la episodul viitor, pastrati-va pantalonii pe dumneavoastra.

Fierbinte! Senzational!

Omul Mare a ajuns in sfarsit in Japonia! Dupa o saptamana de suspans si tremur al mainilor, noi, cei ramasi inEstul Salbatic al Europei, am primit primele vesti incitante de la fata locului. De fapt, n-am primit nimic, Omul Mare era asa de interesat de ce mai facem noi, incat nu ne-a povestit Mare Lucru. Nu-i nimic, rabdarea este o virtute in Japonia! Asteptam. Asteptarea a meritat caci, iata, primele noutati se arata la orizont.

In mod cu totul neasteptat, Omul Mare isi petrece vremea in Tara Soarelui Rasare la fel cum si-i petrecea si aicea, la noi in batatura. A gasit niste japonezi doritori de alcool, cu care s-a imprietenit intens timp de cateva zile. Om Mare, cu aceasta ocazie iti voi canta putin. Ahem… “Prieteni de betie, dintr-o mie, cati mi-au mai ramas”. Gasp. Ai grija ca si acolo tot in umbra marelui urss esti, doar ca pe partea ailalta. Si mai senzational! Omul a facut rost de tuica de Romania de la o domnisoara foarte draguta din Japonia. Asteptam detalii imediat ce legatura tehnica ne va permite.

Ce mananca Omul Mare? Evident, caracatita cruda, pe care o vaneaza personal in ocean, cu mainile goale si, eventual, cu harponul! Cand vrea sa para mai uman, pentru a se apropia de localnicii mici si suspiciosi la adresa staturii sale, se aseaza elegant la masa si mananca spaghete cu sos de cerneala de caracatita. Vazand asta, colegii, pana atunci putin timizi, se destind la maxim si incep sa bea cu spor.

Din raportari de la fata locului aflam ca Japonia nu este atat de tehnologizata cum se presupune la noi in sat. Citez din Omul Mare: “Mai degraba ei fac gadgeturi si device-uri, dar le vand in afara, nu pentru ei, pentru ca aici japonezul obisnuit este cam sarac si preturile, cel putin in Tokyo, sunt exagerat de mari si foarte mari, adica bicicleta mea din Germania de 900 euro aicea costa undeva pe la 3000 euro”, am incheiat citatul.

Incheind intr-o nota optimista, va spunem ca si in Japonia exista baschet, pizza si cola, de care Omul Mare abuzeaza din plin si pe care si-a construit profilul culinar.

P.S. Nu stiu daca am voie sa zic, insa intr-un mail Omul Mare a emis urmatoarea afirmatie (nu stiu daca este vreun cod secret, dar pare): “Planul Scolaritele a primit unda verde si odata ce evaluarea riscului va fi terminata se va trece la executarea lui”. Nu stiu ce sa inteleg, sa desluseasca cineva acest mister care ne macina.

Omul Mare a primit astazi viza pentru Japonia

Dupa cum bine ganditi, Omul Mare a avut nevoie de viza. A venit la Bucuresti, s-a lasat pipait (perchezitionat) de o blonda la ambasada si a obtinut viza. Ceea ce nu stiati este ca aventura a inceput in ianuarie 1998 cand acest Om Mare era mai mic si a zis:

OTAI!

Dupa zece ani grei visul lui s-a implinit si asteptam cu nerabdare ziua de 3 decembrie, cand se pare o va taia in Japonia. Va sta un an. In acest blog, se vor istorisi aventurile Omului Mare in Japonia, povestite de prietenii lui, povestitorii. Articolele vor aparea in ulterioritate.

O vorba de duh, pentru cei care nu inteleg inca:

Telefonul fara fir nu inseamna celular.

Cea mai frumoasa poveste va fi premiata cu o calatorie in Japonia, oferita in mod absolut gratuit de Omul Mare.