Posts Tagged ‘nuditate’
Cum a ajuns Omul Mare in mijlocul unei gasti de japonezi dezbracati. De doua ori.
Se facea ca se afla Omul Mare intr-o seara, dupa serviciu, usor plictisit, dar cu inima deschisa catre noi aventuri. Oportunitatile nu s-au lasat asteptate in tara aventurilor perpetue si a ciresilor infloriti, doi prieteni japonezi prin infatisarea si sinea lor luandu-l la o vizitare de rezistenta prin oras. Cateva ore mai tarziu, epuizat mental de frumusetile locului si fizic de catre picioare, Omul Mare si Prietenii Sai s-au asezat pe indelete la un slow drinking, ca sa-si mai traga sufletele inapoi in cavitatea abdominala. Bere dupa bere, vremea a trecut, la fel cum trec si zilele vietilor noastre si ultimul metrou in marile metropole, Omul Mare vazandu-se sinistrat in partea cealalta a Tokyo-ului, fara mijloace de a ajunge in pat. Atunci, Prietenii Sai s-au oferit sa-i arate cu adevarat cine este Japonia.
Adica l-au dus la Spa. Acolo, la orele doua noaptea, atmosfera era in culmea incingerii, avand in vedere ca baile erau pline cu japonezi mici si dezbracati, din pacate baieteii la baietei si fetitele la fetite. Cica asa se relaxeaza japonezii dupa o zi grea de munca. Eu n-am inteles cand mai dorm, insa Omul Mare m-a asigurat ca dupa bai, jacuzzi, sauna si masaj, somnul nu mai foloseste la nimic. Si astfel, Omul Mare a gustat prima oara din placerile locului.
A doua oara era noaptea de Anul Nou. Ceva de neconceput la noi, aceasta s-a petrecut in haita cu colegii de serviciu. La un moment dat, o japoneza s-a infatisat la Omul Mare cu o ofranda sub forma de tuica de Ardeal, infasurata intr-o sticla consistenta. Aceasta i-a adus aminte de anii de facultate petrecuti la Cluuuuj, trezindu-i instinctele sociale pe care le avea cu sine. Recunoscator, Omul Mare a impartasit alcoolul cu toti colegii, facand astfel cunostinta cu toate departamentele, cateva sute de oameni. La urma, a trebuit sa mearga sa cunoasca si echipa de vanzari. Deosebirea intre acestia si toate celelalte echipe de vanzari de pe aceasta lume era ca ei petreceau, ati ghicit, dezbracati pusca, impreuna, femei si barbati. Atentie, cu sosetele pe ei, ca doar suntem in miezul iernii. Nu doar ca erau dezbracati, ci faceau si karaoke in aceasta stare, ceea ce au facut pana dimineata.
Iata, aceasta a fost minunata calatorie a Omului Mare pe taramul Oamenilor Mici si Dezbracati. Pana la episodul viitor, pastrati-va pantalonii pe dumneavoastra.